Ce e val, ca valul trece...


            La 20 octombrie urmează să fie aleși liderii naționali, cei mai apropiați de problemele cetățenilor. Alegătorii se confruntă în continuare cu problema alegerii politicienilor ridicați de valuri și populism. Așa a fost, începînd cu primele scrutine electorale, așa este și acum. Partidele politice așa și nu s-au maturizat, n-au doctrine, tradiții, membri consacrați. Și acum în alegerile locale, partidele puterii, nu rup tradiția și continuă să distrugă începuturile firave a democrației, premisele de maturizare a partidelor cu istorie, tradiții, experiență și adepți. Neavînd oameni pregătiți pentru funcții publice, aceștia vînează membrii altor partide, continuînd folosirea acelorași metode ca și PDM, care a adus la perfecțiune traseismul politic, obținînd pe căi obscure, către sfîrșitul dominației sale, majoritatea parlamentară,  și aproximativ 90%, din primarii aleși pe țară. După alegeri, alegătorii se trezesc cu aceleași fețe, dar deja cu apartenența la partidul de guvernămînt, cu alte cuvinte degeaba aleg. Și așa din scrutin în scrutin, de fiecare dată sunt decepționați că nu se întîmplă miracolul de a avea rezultate reale, și palpabile în dezvoltarea economică, combaterea corupției generalizate, furturilor de proporție, migrației catastrofale, sărăciei și degradării. Puteți face de sinestătător o analiză a evoluției partiinice a candidaților la funcțiile de primari, înaintați acum în raionul nostru de către partidele de la guvernare. Nu este cazul să ne mai convingem încă odată că scopul nu scuză mijloacele.
            PLDM, din care fac parte și eu, are deja o istorie, a fost la guvernare, a avut rezultate valoroase, ce au condus la semnarea acordului de asociere cu UE, regimul liberalizat de vize, apoi a fost în opoziție, a fost abandonat de profitori, membri săi au fost vînați cu dosare penale, persecutați, corupți, dar a rezistat, și are în continuare oameni valoroși care luptă pentru reforme autentice, dar acum deja sunt vînați de cei care promiteau să nu tolereze traseismul politic.    
            Primarul și consiliul orășenești Cimișlia, au preocupările  de bază, în mare măsură specifice pentru toate localitățile rurale:
1.  Asigurarea funcționării curente a primăriei, a instituțiilor publice din subordine, îmbunătățirea continuă a activităților,  asigurarea cetățenilor cu servicii publice de calitate la preț suportabil și fără întreruperi.
2.  Activități strategice - dezvoltarea  industriei, agriculturii, și funcțiilor vitale a localităților:
3. Conlucrarea dar și presiunea autorităților locale asupra guvernării pentru a-și asigura condiții de dezvoltare.
            În mandatul finalizat, consilierii orașului Cimișlia au fost pasivi, au propus doar căteva proiecte de decizii, ca regulă cu conotație politică, ori avînd un motiv personal. Alegătorii ar fi bine să se intereseze cine sunt consilierii aleși pe listele propuse de partide, dacă ei au pregătirea și experiența necesară, cum s-au implicat, au propus, sau au insistat să fie rezolvate probleme concrete.
            În actuala campanie electorală candidatul Sergiu Andronachi, încearcă să inducă în eroare electoratul privind obligațiunile și destinația întreprinderii municipale „Servicii Puiblice Cimișlia”, fondatorul căreia este consiliul orășenesc. El, fiind responsabil de îndeplinirea sarcinilor puse de primar, de consiliul de administare a întreprinderii, și de consiliul orășenesc, declină toate neajunsurile din domeniu, încearcă să diminueze importanța ajutorului primit. La momentul angajării sale (un an și zece luni în urmă), el cunoștea starea în care era întreprinderea faptul că fusese elaborat, și era în aplicare un plan concret de măsuri pentru fortificarea economică, și logistică a întreprinderii, iar consiliul orășenesc a aprobat majorarea considerabilă a tarifelor la apă și canalizare. Primarul reziliase prin judecată contractul de concesiune a apeductului, și canalizare cu SRL „Făclia”, mai tîrziu a cîștigat prin judecată litigiul cu Consumcoop privind terenul pieții orășenești, a construit secția de producere a bricheților, iar consiliul a transmis rețelele, piața și secția  întreprinderii municipale, apoi la propunerea primarului, a alocat și bani pentru propiectări, înlocuiri de rețele, turnuri de apă, automatizări. Între timp primăria a pus la punct colectarea taxei pentru evacuarea deșeurilor, și aceste și alte măsuri au condus la creșterea considerabilă a veniturilor întreprinderii municipale, la lichidarea datoriilor, și la posibilitatea de a procura mijloace tehnice și face  investii. Ca pildă, doar piața orășenească aduce acum cîteva sute de mii de lei la bugetul întreprinderii. Aceste condiții nu le-au avut predecesorii săi. Nu neg că directorul ar avea merite în înbunătățirea conducerii întreprinderii, dar aceste merite sunt încă foarte modeste, el pînă acum n-a prezentat ANRE (Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică ), calculele tarifelor majorate, pentru verificarea argumentării lor.  Întreprinderea nu s-a implicat la recultivarea poligonului vechi de gunoi, la construcția celui nou, tergiversează lucrările de înlocuire a conductelor, de pildă pînă acum n-a început înlocuirea a 800,0 metri de conductă cu diametrul 160 mm, procurată de primărie la începutul anului pentru strada Ștefan cel Mare, n-a transmis metalul uzat pentru achitarea costului unui turn de apă. N-aș fi adus aceste constatări dacă contracandidatul respectiv, la orice precizare făcută de mine la afirmațiile lui eronate pe Facebook, n-ar fugi de răspuns, și ar riposta doar cu replici că acestea ar fi minciuni. De ce ar fugi el de la tematica remunerării sale, de la răspunsul la întrebarile ridicate de alegători, ce ar însemna afirmația precum că conform legii, salariul lui ar fi trebuit să fie de 24,0 mii lei, doresc și eu să cunosc conform cărei legi, și cărei metodologii a făcut el calculele. D-lui și-a majorat deja salariul, fără știrea primarului, și a consiliului de administre, fără acordul consiliului orășenesc, drept că încă n-a ajuns la cifra de 24,0 mii lei per lună. De pe acum candidatul fuge de transparență, dar și de responsabilitate. La 22.10 2018 el a depus cerere de eliberare din funcție pe motiv că este mult de lucru, că nu rezistă, și că i se ridică tensiunea arterială, i-am semnat cererea, cu calificarea că dezertează în fața greutăților, iar peste 2 săptămîni am acceptat revenirea lui în funcție. Peste 5 luni Sergiu Andronachi, mi-a prezentat altă cerere pentru majorarea salariul la cifra de 15,0 mii lei lunar, pe motiv că nu poate supravețui cu salariul de 9,9 mii lei, cu care a fost angajat, deoarece are și niște datorii. Am acceptat majorarea la 13050 lei lunar și consiliul orășenesc a aprobat majorarea, dar am avut o discuție privind faptul că, dacă noi anunțam la concursul de angajare a lui salariul de 15,0 mii lei, la sigur am fi avut concurenți mai valoroși cu experiență, și capacități verificate și că el va trebui să se mobilizeze mai bine. Acum nu mai este clar, dacă el încearcă să fugă iar de greutăți, ori vede vre-o posibilitate de a avea venituri de 24,0 mii lei lunar în funcția de primar, salariul primarului pînă în octombrie 2018 a fost de 6,6 mii lei, acum este de 9,0 mii lei, ori el crede că-i mai ușor să fii primar, să nu ai superiori, își dă oare seama că responsabilitatea primarului este incomparabil mai mare, și mai largă decît a administratorului întreprinderii municipale.
            La aceiași temă. Candidatul la funcția de primar al orașului Mihai Olărescu, care n-a rezistat, și a abandonat funcția de președinte a raionului, iar apoi a întrat în partidul democrat, cînd acesta mai era la putere, pentru că i se promisese funcția de primar al orașului, folosește în campania electorală la tot ce vfede un termen categoric - „bardac”. Într-o postare invocă „bardacul” făcîndu-și apariția publică într-o poză făcută pe un teren de joacă construit recent de primărie în cadrul unui proiect de revitalizare urbană. Da, avem probleme grele și cel mai ușor este să împuști cu calificative jignitoare, cu dispreț în adresa tuturor.  Încă nu suntem suficient de bogați, nu avem tradiții și cultura respectivă, nu avem pîrghii să impunem respectarea cu strictețe a regulilor de gospodărire a orașului. Dar îndreptați-vă privirea spre întreprinderea municipală fondată de consiliul raional „Servcom Cimișlia”, pe care ați avut-o în responsabilitate perioada cît ați exercitat mandatul de președinte a raionului, poate acolo nu-i „bardac”. Cred că deosebirea între întreprinderea municipală „Servcom Cimișlia” de întreprinderea fondată de consiliul orășenesc, care a fost în grija mea, este cum se spune în popor „cerul și pămîntul”, necătînd la faptul că în „Servcom Cimișlia” s-a investit din fodul ecologic național peste 10,0 mln lei, iar consiliul raional o dotează anual cu 300,0-400,0 mii lei. Întreprinderea noastră nu a primit ajutor de la stat, din contra a fost permanent penalizată pentru datoriile istorice.
            Presupun că d-l candidat Mihai Olarescu, cînd vorbește de atragerea investițiilor, nu cunoaște pe pielea sa ce înseamnă politizarea banilor publici și dictatura lui Plahotniuc, pentru că partidul lui Iurie Leancă a fost conceput ca o marionetă de fațadă, de fapt fiind în același buzunar. Plahotniuc controla toate fondurile naționale, dar și partenerii de dezvoltare erau orientați pe cine să susțină, cui să acorde granturi. Apropo d-l Sergiu Andronachi, a umblat mult timp fericit, că în curînd va primi cadou, precum că meritat de el, cu efortul lui, 2 autospeciale pentru evacuarea gunoiului, mai tîrziu a divulgat că de la turci, promise de Iurie Leancă. Posibil că se pregătea trecerea lui la PPEM.
             Ar fi bine ca partidul, candidatul căruia cîștigă alegerile la funcția de primar al localității, să aibă suficienți consilieri în consiliul local, dar și în consiuliul raional, care să susțină primarul. Sunt momente cînd primarul urmează să adopte măsuri urgente, să-și asume riscuri, iar partidele și consilierii uită programele și promisiunile electorale, rămîne în vizorul cetățenilor doar programul și promisiunile primarului. Eu am activat în toate trei mandate cu consiliul în opoziție, am avut doar 3-4 consilieri care au venit în consiliu pe lista partidului care m-au susținut.  
Dezordinea din țară și corupția, interesele obscure, sunt evidențiate nu numai prin furtul miliardului, ci și prin fapte locale ilustrative, precum  cazul consilierului Ion  Plop, reținut de trei ori în flagrant pentru corupție (permise de conducere auto), și lăsat la libertate la fel ca Ilan Șor.
            Am avut situații cînd aș fi putut executa lucrări suplimentare la construcția drumurilor în satul Bogdanovca Veche, în regiunea Hîrtopaș din or. Cimișlia, la alte obiecte, pe datorie, cu cost mai mic, dar consilierii n-au dorit să-și asume responsabilități. N-au susținut primarul. În multe cazuri asemenea dătorii au fost  achitate de stat, de pildă în programul drumuri bune.
            Propun alegătorilor să studieze mai atent programele electorale a tuturor candidaților, și partidelor. Veți găsi, chiar în acestea, dovezi de incompetență, de pildă, doi candidați la funcția de primar, care au exercitat funcții publice, își propun să construiască stația orășenească de epurare a apelor uzate de canalizare, care funcționează din anul 2014.
            Chem electoratul să voteze conștient, să nu se dea manipulat cu promisiuni deșarte, să nu aștepte pomeni, să clarifice motivul adevărat pentru care omul candidează la funcția de primar sau consilier, dacă candidatul este condus doar de orgoliu și interese personale, dacă el a dovedit calitățile sale adevărate în activitățile de pînă acum și nu cele lustruite.
Să apreciem candidații după fapte, nu vorbe, să clarificăm dacă candidatul are capacitatea și dorința de a munci cu jertfire de sine, dacă el are pregătirea profesională, este responsabil, are caracter și fermitate să depășească orice  dificultate cu bărbăție în interesul localității.
            Am gestionat cu toată responsabilitatea finanțele pe care am reușit să le acumulez, patrimoniul public, n-am sporit povara impozitelor.
            Mi-am făcut adversari puternici, pe care îi respect, nu consider pe nimeni dușman.
            Am insistat cu tenacitate întotdeauna, cînd am fost convins că am dreptate și în primul rînd la realizarea planurilor și proiectelor strategice.
Sunt convins că vom avea succes, și îl vom obține doar prin munca nosatră, disciplină și ordine, plus ajutorul partenerilor de dezvoltare.
            Am, dreptul moral  să candidez pentru un mandat nou de primar, dar și obligația, ce reiesă din cunoștințele și abilitățile acumulate pe parcursul vieții, din relațiile necesare orașului.
PLDM a selectat pentru funcțiile de consilieri orășenești și raionali o echipă foarte bună de candidați, oameni onești, cu pregătire profesională și abilități potrivite, devotați interesului public.
Ce e val, ca valul trebue să treacă – se referă în deosebi la partidul socialist.

Votaţi echipa PLDM în consiliul orăşenesc şi consiliul raional Cimişlia!






Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cine are tupeul să arunce cu pietre în Gheorghe Balaban?

Cine pe cine onorează?

Noua majoritate la guvernare în Consiliul raional Cimișlia a pășit la dreapta și spre UE cu stîngul !