APEL către oamenii care mă consideră demn de a fi susținut în cursa electorală pentru funcția de deputat în Parlamenul Republicii Moldova


Dragi concetăţeni! 

  Am decis încă o dată să mă expun judecăţii publice, încadrîndu-mă astfel în actuala cursă electorală. Sînt de profesie medic și mă consider o persoană destul de sensibilă pentru a înțelege și a mă pătrunde de aspiraţiile şi nevoile oamenilor.
 Activitatea mea, inclusiv cea în funcția de primar, m-a convins că autoritățile administraţiei publice centrale frînează dezvoltarea țării noastre, că instituțiile statului sunt surde la nevoile oamenilor, ineficiente, birocratizate excesiv, afectate de corupție, că s-a mers pe cea mai proastă cale de tranziție și dezvoltare din toate căile posibile. Republica Moldova este un stat firav, bolnav, slab, ușor de acaparat, nu are încă premise, dar şi instituții capabile să asigure echilibrul și independența ramurilor puterii, este amenințat de recidiva spre totalitarism.
 Am activat ca medic, am făcut și o facultate de economie, am întemeiat și am condus o afacere de succes, muncesc de mai mulți ani în administrația publică. Mi-am călit caracterul, m-am învățat să rezist, să nu fiu supărăcios, să înțeleg că nimeni nu-mi este dător, să nu cedez atunci cînd știu la sigur că am dreptate. M-am convins că se poate reuși, și trece peste greutăți doar depășind frica. Dar și prin muncă cu dăruire de sine. Am muncit mult pentru sarcini cotidiene, dar am investit și mai multă muncă în proiecte care vor da rezultate în viitor. Am reușit să modernizez primăria, să formez o echipă dominată de tineri, care deja sînt experți în domeniile de responsabilitate și se consacră intereselor publice.  
 N-am admis corupție în primărie și în instituțiile subordonate. În activitatea mea, legea și interesele cetățenilor au fost și sunt pe primul loc, mai presus de toate.
 Pe parcursul anilor, am acumulat cunoștințe și experiență, necesare pentru a servi cauza națională. Consider că aș putea contribui la scoaterea țării din tranziția interminabilă şi la aducerea ei în rîndurile țărilor moderne.
 Convingerea mea e că trebuie s-o începem de jos, de la sat, de la oraş, de la consolidarea în acest sens a eforturilor. Nu poate prospera cu adevărat o localitate ori o regiune a țării, dacă nu se crează premise să meargă toate localitățile înainte.  
 Pe lîngă eforturile pe care intenționez să le depun la nivel național, voi acorda o atenție sporită dezvoltarii localităților din bazinul rîului Cogîlnic, o zonă defavorizată, afectată de schimbări climatice, cu cea mai pronunțată migrație la munca peste hotare, o zonă cu cetățeni grav discriminați în comparație cu cetățenii din UTA Gagauză, favorizați acum şi politic, și economic.
 Vîrsta, instruirea și experiența de viață îmi permit să fiu optimist, să am concepții și păreri proprii, să conving și pe alții, să dau sfaturi și sa-mi asum responsabilități.
 Am avut grijă să nu-mi pătez numele și onoarea cu fapte nedemne, sunt implicat activ în viața publică. 
 Am fost recent înregistrat în calitate de concurent electoral pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, și am decis să-mi încep campania electorală în ziua de 25 ianuarie, stabilită de lege.
 Suntem martori la faptul cum este sfidat azi Codul electoral, cum sunt  ignorate principiile democratice în primul rînd de către partidul de guvernământ și de către guvernarea care intimidează electoratul.
 Toată perioada preelectorală au făcut abuz de mijloacele mass media, au utilizat instituțiile și resursele statului pentru promovarea candidaților săi, au dat cadouri pentru coruperea alegătorilor, au împînzit țara cu placate pe care sînt afișați candidații sub pretextul promovării referendumului, au organizat tot felul de acţiuni, întîlniri electorale.
 Noi cu toţii, cred, cunoaștem bine aceste încălcări.  Partidul de guvernămînt a dat tonul alegerilor în cel mai fățarnic mod, pilda fiindu-i urmată de către partenerii săi nedeclarați PSRM și Partidul Șor. Ei ne cheamă iar pe baricade. Febra aceasta a puterii poate însemna doar un lucru: actuala guvernare vrea să se mențină, să se perpetueze cu oirice preț, promiţând acum totul. Vrea să persiste chiar și cu prețul colapsului economic și haosului care poate urma după alegeri. S-au mărit, chipurile,  salariile, se promite mărirea pensiilor, îndemnizaţiilor
 În acelaşi timp, bugetele anuale ale comunităţilor locale sunt aprobate cu nişte venituri care sunt suficiente doar pentru plățile salariale din primul semestru al acestui an…
 Oare aceasta nu este încă o dovadă a lipsei de respect față de lege și de cetățenii țării? Oare nu aceasta este o expresie a cauzei crizei interminabile prin care trecem?
Şi, în această ordine de idei, oare nu suntem capabili să ne unim eforturile și dăm jos clică actuala de la guvernare?
 Mă întreabă acum cetățenii: dacă voi fi ales, cum aș putea contribui la dezvoltarea regiunii?
 Voi face front comun cu cei ce nu tolerează hoții, corupția, cu cei ce împărtășesc valorile europene pentru însănătoșirea spațiului public, pentru recăpătarea încrederii și respectului din partea partenerilor de dezvoltare. Voi continua să pledez pentru dezvoltarea relațiilor speciale cu Romania și pentru reântregirea Tării.
 Pe lîngă promovarea proiectelor destinate dezvoltării, voi continua promovarea colaborii descentralizate a autorităților publice locale la direct cu partenerii de dezvoltare de peste hotare. Voi insista asupra modificării principiale a raportului dintre mărimea bugetelor autorităților centrale şi cele ale comunităţilor locale, voi contribui prin luptă la sporirea veniturilor proprii ale localităților noastre, la descentralizarea financiară reală.
Banii pe care-i merită din plin populaţia din teritoriu, trebuie să rămână în teritoriu!
Programul meu electoral va fi prezentat atenţiei Dumneavoastră, ulterior, în detalii. 
Apelez către toți acei ce mă cunosc și îmi apreciază prestația, toţi cei din localitățile  Circumscripției electorale Cimișlia nr. 40. Dar și către cei ce se află în oricare alt loc din Moldova, către cei de peste hotare: ajutaţi-mă în comunicarea mesajului meu alegătorilor mei.

Gheorghe Răileanu,
candidat pentru funcția de deputat în Parlamenul Republicii Moldova
#VOTEAZĂ #GHEORGHERĂILEANU # 
#siglăelectorală: #voteazăstrugurele

E-mail: raileanu1952@gmail.com                                                     
Tel. de contact: +373 696 42 098

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cine are tupeul să arunce cu pietre în Gheorghe Balaban?

Cine pe cine onorează?

Noua majoritate la guvernare în Consiliul raional Cimișlia a pășit la dreapta și spre UE cu stîngul !