Cum se vede astăzi scoaterea monopolului de stat asupra comerțului cu produse petroliere?


   Am decis să plasez în atenția publicului larg materiale din mai multe dosare ce se referă la construcția neautorizată a unei benzinării, gestionată de compania Lukoil, în orașul Cimișlia. Documentele ilustrează perfect starea justiției și starea în care se află statul  Republica Moldova.
     Sursa: Foto: RISE Moldova © 2017
Esența litigiilor constă în faptul că două firme care se află în raporturi greu de înțeles cu compania Lukoil, dar și între ele, au susținut două procese în judecată împotriva primăriei Cimișlia pentru obținerea Certificatului de urbanism cu intenția de a construi o stație de alimentare cu carburanți în oraș.
În primul proces pornit de către SRL Constarexim, refuzul primăriei, bazat pe prevederile Planului Urbanistic General (PUG) al orașului, de a elibera Certificatul de urbanism favorabil, a fost apreciat legitim prin hotărîre definitivă și irevocabilă.
În al doilea caz cu același obiect și subiect, ignorîndu-se principiul „puterea lucrului judecat” și PUG-ul orașului, cîștigul de cauză i-a fost dat  SRL Grand Oil.
   Din dosarele inițiate în privința ministerelor mediului, sănătății, dezvoltării regionale și construcției, se testează negativ principialitatea și competența subdiviziunilor lor, care au avizat pozitiv amplasartea stației.  Din materialele prezentate atenției publicului larg se poate aprecia principialitatea inspectorilor de stat, a judecătorilor, rolul de fapt al Consiliului Superior al Magistraturii.
   Cimișlienii ar putea fi  interesați de decizia Curții de Apel, dată de judecătoarea Domnica Manole, proaspătă ex-candidat la funcția de deputat pe circumscripția uninominală nr. 40 Cimișlia. 
   Toți au acceptat, fără să verifice, afirmația SRL Grand Oil precum că termenul în care a fost dat răspunsul a fost depășit și au favorizat construcția și exploatarea stației construite, fără autorizație de construire. Nici un judecător n-a îndrăznit să numere zilele, pentru a verifica dacă a fost dat în termen refuzul de a elibera SRL Grand Oil autorizația de construire, ori nu.
   Iar celor care încearcă să pătrundă în bucătăria companiilor ce comercializează produse petroliere, și vor să înțeleagă din ce și cum se formează prețul la carburanți, le propun să vizioneze Raportul de expertiză judiciară nr. 79-80 din 31.01.2018, realizat de experții  Petru Sagin  și Vasile Gurin din Centrul Național de Expertize judiciare pe materialele cauzei civile nr. 2c-4/217. Acest raport generează mai multe întrebări  decît răspunsuri. Raportul ar putea varsă lumină suplimentară și asupra investigației făcută de Rise Moldova  asupra acestei benzinării și a schemelor obscure din care aceasta face parte.
Raportul de expertiză judiciară se conține în mapa Pretenția financiară a Grand Oil SRL către Primăria Cimișlia.
http://cimislia.md/ro/page/primaria/primaria-208/dosare-in-judecata
De asemenea vă îndemn să mai recitiți investigația jurnaliștilor de la RISE MOLDOVA:

Pentru inforații în detaliu accesați link-ul: dosare în judecată

Primar de Cimișlia,
Gheorghe Răileanu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cine are tupeul să arunce cu pietre în Gheorghe Balaban?

Cine pe cine onorează?

Noua majoritate la guvernare în Consiliul raional Cimișlia a pășit la dreapta și spre UE cu stîngul !