Centrul vinului” ori clădirea nouă a judecătoriei Cimișlia ?

     În Planul Urbanistic General al Orașului Cimișlia, pentru perioada 2025 și perspectivă, și în Planul de acţiuni privind realizarea Strategiei  locale de dezvoltare socio-economică integrată a oraşului Cimișlia pentru perioada 2015-2020, este prevăzută construcția complexului „Centrul vinului” în or. Cimişlia, stradela Livezilor, în spatele scuarului din b-dul Ștefan cel Mare și Sfînt. Prin decizia nr. 9/8 din 23.10.2014 „Cu privire la crearea Centrului Vinului”,  Consiliul orășenesc Cimișlia, a alocat terenul respectiv cu suprafața de 0,252 ha.

     Primăria, împreună cu președentele raionului au elaborat conceptul „Centrului Vinului”, au petrecut concursul pentru selectarea celei mai bune idei de proiect și la 10.11.2015 a fost semnat contractul cu investitorul, cîștigător al concursului.


       Investitorul urma în termen de 3,0 ani să construiască „Centrul Vinului” care prevede un hotel cu capacitatea de 80 locuri, beciuri pentru vinotecă, săli de degustare, parcări auto (și pentru autocare), elemente muzeistice sub cerul liber și în interiorul construcțiilor cu tematica culturii viței de vie și a vinului, alte elemente compatibile cu proiecte turistice de tip ”Drumul Vinului”, „Valul lui Traian” și cu zona turistică – „Stepa Bugeacului” care să corespundă stilului național moldovenesc, să reflecte istoria ținutului.

      În favoarea construcției „Centrului Vinului” este amplasarea raionului în centrul geografic al arealului viței de vie, confirmată și de construcția în oraș în perioada sovietică a celei mai mari fabrici de vin din Europa, cu capacitatea de prelucrare complexă a 40,0 mii tone struguri anual.

    „Centrul Vinului”, ar contribui la formarea brandului orașului Cimișlia  ca oraș atractiv, cu identitate remarcabilă, centrul turistic al Regiunii de Sud, la renașterea viniviticulturii în regiune, la soluționarea problemei spațiilor hoteliere din oraș.

  Investitorul n-a reușit construcția „Centrului vinului” și recent a retrocedat terenul primăriei, care urmează să repete concursul.           

     Dar la 15.12.2020 consilierii orășenești Ion Țurcan și Pavel Aramă, au  prezentat pentru ședința Consiliului orășenesc din 23.12.2020 un proiect de decizie - de a transmite cu titlul gratuit terenul destinat construcției „Centrului Vinului” pentru construcția „clădirii judecătoriei Cimișlia„, afirmînd în nota informativă precum că, citez: „Prin Demersul Ministerului  Justiției R. Moldova nr. 01/11461 din 16.X.2017 se solicită transmiterea unui teren cu suprafața de 0,252 ha în or.Cimișlia str. Livezilor f/n, situat în intravilanul or.Cimișlia, adiacent terenului proprietate APL Cimișlia”. 

       Straniu că în aceiaș zi în adresa consiliului a parvenit scrisoarea de susținere a inițiativei de la Inspectoratul de poliție Cimișlia (15.12.2020), apoi de la Judecătoria Cimișlia și Procuratura raionului Cimișlia (17.12.2020).

     În realitate, prin scrisoarea 01/11461 din 16.10.2017, Ministerul  Justiției al Republicii Moldova a solicitat Primăriei orașului Cimișlia și Consiliului raional Cimișlia, citez: „identificarea, în mod prioritar a unui teren destinat construcției clădirii noi a judecătoriei Cimișlia” cu suprafața „în limitele 0,15-0,4 ha”. În scrisoare se accentuază că: „Amplasarea clădirii Judecătoriei Cimișlia pe teritoriul orașului trebue efectuată în corespundere cu planul general al orașului și documentele normative teritoriale adoptate pentru raionul dat”.

            Pentru selectarea terenului președintele raionului Mihai Olarescu, a emis dispoziția nr. 101-d din 07.11.2017, mai apoi prin scrisoarea nr. 30 din 26.01.2018 și prin procesul-verbal din 13.11.2017, Ministerul Justiției a fost informat că comisia a propus și a avizat unanim pozitiv 2 variante potrivite de amplasare a clădirii noi a  judecătoriei:

I – pe str. Mihai Eminescu, între spitalul raional și biserică, terenul cu suprafața de 0.3005 ha;

II – pe str. Alexandru cel Bun pe teritoriul spitalului raional, terenul cu suprafața de 0.303 ha.         Ministerul a acceptat tacit oferta propusă de autoritățile locale, dar după o pauză de peste 2 ani, Agenția de administrare a instanțelor judecătorești a adresat primarului orașului Cimișlia, scrisoarea nr. 01.1/515 din 26.06.2020, prin care cere: „examinarea posibilității transmiterii cu titlu gratuit din proprietatea publică a Administrației Publice Locale or. Cimișlia în proprietatea publică a statului, administrarea proprietății Ministerului Justiției, a terenului cu nr. cadastral 2901304.734, amplasat în or. Cimișlia bd. Ștefan cel Mare și Sfînt, cu suprafața de 04287 ha.”. Dar terenul solicitat cu nr.cadastral 2901304.734 este de fapt tot teritoriul scuarului de pe bulevardul Ștefan cel Mare, amplasat în fața terenului alocat pentru „Centrul Vinului”. La 15.12.2020 (o coincidență ?) agenția se adresează deja Consiliului orășenesc Cimișlia, prin scrisoarea nr. 01.1/1023 prin care insistă repetat: „transmiterii cu titlu gratuit ... a terenului cu nr.cadastral 2901304.734”.

     Legislația nu impune autorităților publice locale să atribue terenuri cu titlul gratuit pentru construcția judecătoriilor.

     La 14.01.2021 consilierul Ion Țurcanu revine în adresa Primarului și Consiliului orășenesc Cimișlia cu solicitarea că proiectul deciziei: „să fie inclus în ordinea de zi a ședinței Consiliului...”, „cu participarea obligatorie a reprezentanților Ministerului Justiției R.Moldova, care solicită acest teren” (sublinierea îmi aparține), nici ministerul nici agenția nu solicită terenul „Centrului Vinului”) cu surafața de „de 0,252 ha” .         

Problema are cîteva aspecte importante: 

     Construcția clădirii Judecătoriei pe terenul scuarului, spațiu verde cu nr.c adastral 2901304.734, amplasat în fața terenului alocat pentru „Centrul Vinului”, ar face imposibilă construcția  „Centrului Vinului”:

-          Spațiile verzi nu pot fi folosite pentru construcții administrative, iar Zona centrală a orașului Cimișlia dispune de  suprafețe insuficiente a spațiilor verzi;

-          Ministerului  Justiției cere și primește o ofertă,  agenția cere alt teren, iar consilierii promovează cu totul alt teren. Posibil că ei fac opoziție ascunsă față de construcția „Centrului Vinului”.

    Cineva vehiculează ideia construcției unei „case a vinului” în afara orașului, dar „Centrului Vinului” amplasat pe terenul alocat de consiliu ar domina arhitectural centrul orașului, și va aduce plusuri imaginii și infrastructurii orașului.

            Mă adresez către cetățenii orașului și consilierii orășenești, să susțină construcția „Centrului Vinului” pe terenul alocat de consiliu și realizarea altor proiecte pentru  amenajarea zonei istorice centrale, care să contribue la înnobilarea orașului.

            Însoțesc adresarea cu caietul de sarcini pentru „Centrul Vinului”, cu planșele care reflectă  idei de proiect, prezentate la concursul organizat în anul 2015.






                                                                                                         „APROBAT”

                                                                                            Primar Gheorghe Răileanu

                                                                                                                                                               19.01.2015

CAIET DE SARCINI

pentru elaborarea schiței de proiect „CENTRUL VINULUI” or. Cimișlia

I. Obiectul achiziției: elaborarea schiței de proiect

Lucrările de proiectare vor fi realizate cu respectarea cerinţelor din prezentul „Caiet de sarcini”. Pe baza schiței de proiect se vor adopta decizii de admitere la licitația de vînzare-cumpărare a lotului de terenuri destinate construcției ”Centrul Vinului”   .

Proiectantul are obligaţia să inspecteze amplasamentul înainte de întocmirea ofertei.

1. INFORMAŢIl GENERALE

1.1 Amplasamentul lucrării:

Or. Cimișlia, str-la Livezilor

1.2 Autoritatea contractantă: PRIMARIA or. Cimișlia

1.3 Scopul proiectului şi a lucrării este Gestionarea și valorificarea eficientă a terenurilor proprietate a orașului Cimișlia, dezvoltarea infrastructurii hoteliere și promovarea turismului.

1. DATE GENERALE

LISTA CERINȚELOR DE BAZĂ

CERINȚE ȘI CONDIȚII

1.1. Baza pentru proiectare

Act juridic al autorităților executive ale orașului – Caiet de sarcini nr.1 din 16.01.2015;

cererea solicitantului

1.2. Date despre lotul de teren

Terenul este situat în zona centrală a or. Cimișlia pe o pantă cu declivitate înaltă, în apropierea Complexului Muzeistic și a Monumentului Victimelor represiunilor staliniste. Suprafața terenului - 0,252 ha.

Condiții planimetrice

Amplasarea construcției - cu una din muchii pe coasta taluzului.

1.3.Destinația funcțională și tipul construcției

Construcție nouă, de menireturistică și social-culturală cuprinzînd:

- hotel pentru minim 80 locuri;

-vinotecă, săli de degustare;

-elemente muzeistice cu tematica respectivă;

-restaurant.

Necesitatea de garaj/parcare

Parcare auto deschisă, conform normativului în vigoare, inclusiv de prevazut locuri pentru autocare.

1.4. Note privind etapizarea construcției și complexe de pornire, componența lor.

Se admit 2 etape coordonate cu primăria.

Specificări privind extiderea în perspectivă a obiectului

1.5. Termene privind începutul și finisarea   construcției, inclusiv prima etapă

Construcția va fi finalizată in decurs de 3 ani din momentul semnării contractului.

1.6. Sursa de finanțare

Sursele beneficiarului

1.7. Gradul de complexitate a construcției

1.8. Faza proiectului

Proiect schiță

1.9. Permise inițiale

Publicarea prealabilă a comunicatului informativ in Monitorul Oficial al Republicii  Nr. 110-114 (5152-5156) din 08.05.2015

 

2. CERINȚELE  DE BAZĂ FAȚĂ DE SOLUȚIILE DE PROIECT

LISTA CERINȚELOR DE BAZĂ

CERINȚE ȘI CONDIȚII

2.1. Soluții urbanistice

Planul general, amenajare, înverzire, organizarea reliefului, asigurarea cu locuri de parcare.

Utilizarea rațională a terenului, încadrarea compozițională în sit cu construcțiile aferente și elementele arhitecturale mici.

Amenajarea locurilor de parcare auto, inclusiv pentru autocare.

Amenajarea peisagistică cu încadrarea elementelor muzeistice sub cerul liber cu tematica culturii viței de vie și a vinului, alte elemente compatibile cu proiecte turistice de tip ”Drumul Vinului” și zona turistică - Stepa Bugeacului.

Organizarea rațională a reliefului cu folosirea maximală a solului din groapa de fundație.

Folosirea reliefului și pereților de sprijin (preferențial din piatră sau cărămidă) întru obținerea unui aspect complex arhitectural expresiv.

2.2. Soluții arhitectural-planimetrice

 

 

 

 

 

 

 

   

 

 

 

 

 

 

Note privind componența încăperilor

Proiectul ”Centrul Vinului” trebuie să corespundă stilului național moldovenesc, să reflecte istoria și cultura ținutului.

Schema spațial-volumetrică va fi dictată de relieful existent și destinația funcțională a obiectivului în vederea obținerii unui grad maxim de comfort și aspect estetic atractiv.

Intrările în vinotecă și în hotel vor fi separate.

Numărul de etaje: nu mai puțin de D+P+M

Vinoteca va cuprinde mai multe beciuri: pentru păstrarea vinului de producție locală (sau de casa) și pentru pastrarea vinului altor producători autohtoni recunoscuți;

Săli de degustare : mai mari și mai mici;

Hotelul pentru 80 locuri poate dispune și de numere pentru cazarea a cîte 3-4persoane în număr.

Este nevoie de organizat recepția pentru hotel și zonă pentru personalul de deservire.

Finisarea exterioară a fațadelor

Piatră naturală, cărămidă roșie, lemn.

Tencuială decorativă în tonuri naturale specifice stilului.

Finisarea interioară a încăperilor

Parțial se admite după expirarea termenului de 2 ani.

3. CERINȚE SUPLIMENTARE

LISTA CERINȚELOR DE BAZĂ

CERINȚE ȘI CONDIȚII

3.1. Elaborarea soluțiilor de proiect pentru finisarea decorativă a construcției; executarea încăperilor interioare.

 

Utilizarea ornamentelor și elementelor stilistice (bîrne, grinzi, coloane decorative din lemn, arce, balustrade ș.a.) cu caracter național;

3.2. Elaborarea soluțiilor de proiect în cîteva variante separat sau pe bază de concurs.

La discreția ofertantului;

3.3. Pregătirea materialului demonstrativ

Materialul va fi prezentat  pe hîrtie format A3 color și/sau în slide-show în format electronică.

3.5. Specificări despre necesitatea aprobării schiței de proiect

Schița de proiect va fi prezentată spre aprobare Comisiei speciale, constituite prin Dispozitia primarului nr.02 din 06.01.2015 cu privire la ”Centrul Vinului”din Cimișlia

3.6. Termenul de elaborare a schiței de proiect

30 zile Pînă la data anunțată în monitorul Oficial

3.7. Alte cerințe

Consultarea cu arhitectul șef al orașului.

Notă : Ridicarea topografică în sc. 1:500 este asigurată de către Beneficiar.

Respectivul ”Caiet de sarcini” împreună cu materialele necesare vor fi achiziționate de către participanți de la Primăria or. Cimișlia. Taxa de participare este de 200 lei.

Elaborat de Arhitect șef al orașului Cimișlia  Corina Cotoros


Consilier orășenesc, Gheorghe Răileanu



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cine are tupeul să arunce cu pietre în Gheorghe Balaban?

Cine pe cine onorează?

Noua majoritate la guvernare în Consiliul raional Cimișlia a pășit la dreapta și spre UE cu stîngul !